0

Fermierii pot depune la APIA cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în Trim. II și luna iunie a anului 2020

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 01- 28.07.2020, se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în Trim. II și luna iunie a anului 2020.

Cererile pot fi depuse direct la sediul Centrului Județean APIA unde este depusă cererea inițială anuală sau transmise de către fermieri prin mijloace electronice.

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente:

a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;

b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;

c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant;

d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;

e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz;

f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:

a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;

b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;

c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant;

d) documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA;

e) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;

f) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA;

g) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Totodată, reamintim că pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor asociațiile pot opera facturile aferente serviciilor prestate accesând site-ul APIA.

Documentele postate / transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnatura fermierului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

Sursa informatiei: APIA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

cincisprezece + 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SUS